INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CHELSEA - PSG

Enzo Maresca a dezvăluit dialogul purtat cu eroul Cole Palmer, imediat după Chelsea - PSG: „Asta mi-a spus”

Enzo Maresca și Cole Palmer // foto: Imago Images
Enzo Maresca și Cole Palmer // foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 14 iulie 2025, 00:36 / Actualizat luni, 14 iulie 2025 00:38

Antrenorul Enzo Maresca (45 de ani) și Cole Palmer (23 de ani), mijlocașul ofensiv de la Chelsea, au oferit câte o scurtă reacție pe gazon, imediat după meciul cu PSG, scor 3-0, din finala Campionatului Mondial al Cluburilor.

Cole Palmer a fost eroul celor de la Chelsea, cu două goluri marcate în poarta parizienilor. La finalul meciului, Maresca a dezvăluit că Palmer i-a spus că nu avea mari speranțe înaintea acestui meci, ținând cont de forma pe care PSG o traversa.

Ce au spus Enzo Maresca și Cole Palmer imediat după Chelsea - PSG

Enzo Maresca a dezvăluit dialogul purtat cu eroul Cole Palmer, imediat după Chelsea - PSG: „Asta mi-a spus”
Enzo Maresca // foto: Imago Images

„Nu am cuvinte pentru a descrie cum au jucat fotbaliștii mei, este un moment foarte bun. Cole Palmer mi-a spus că avea îndoieli înainte de acest meci, dar eu am crezut și asta a contat.

Am găsit o poziție bună pentru el astăzi, sunt fericit pentru golurile lui, dar efortul tuturor jucătorilor a fost extraordinar. Sunt încântat că avem 3 săptămâni libere acum”, a spus Enzo Maresca, după fluierul final.

Cole Palmer a spus la final că acest trofeu este mai important pentru el decât câștigarea Conference League din finalul sezonului trecut.

„Este un sentiment extraordinar. Chiar mai intens pentru că înainte de meci toată lumea o considera favorită pe PSG. Am câștigat împotriva unei echipe mari. I-am răsplătit pe coechipierii mei cu aceste goluri.

Construim ceva extraordinar în acest moment la Chelsea. Cred că mergem într-o direcție bună”, a spus Palmer.

Cole Palmer a confirmat și în acest meci forma de zile mari prin care trece. A marcat de 3 ori la Campionatul Mondial al Cluburilor. În sezonul trecut de Premier League, a jucat 37 de meciuri, timp în care a reușit 15 goluri și 8 pase decisive.

Internaționalul englez are o cotă de piață impresionantă: valorează nu mai puțin de 120 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.

Citește și:
„Fight Club” după Chelsea - PSG » Scene ȘOCANTE: Luis Enrique i-a băgat mâna în gât unui adversar, bătaie generală pe teren
Campionate
„Fight Club” după Chelsea - PSG » Scene ȘOCANTE: Luis Enrique i-a băgat mâna în gât unui adversar, bătaie generală pe teren
Jucătorul dorit de Gigi Becali, accidentare gravă în CFR - Slobozia! A părăsit terenul în urlete și a fost dus de urgență la spital
Superliga
Jucătorul dorit de Gigi Becali, accidentare gravă în CFR - Slobozia! A părăsit terenul în urlete și a fost dus de urgență la spital
Colosul uitat al României » GSP a intrat pe stadionul megalomanic proiectat de comuniști, pe care încape un oraș întreg
Special
Colosul uitat al României » GSP a intrat pe stadionul megalomanic proiectat de comuniști, pe care încape un oraș întreg
E gata! Dinamo și-a schimbat echipamentele contestate aspru de suporteri
Superliga
E gata! Dinamo și-a schimbat echipamentele contestate aspru de suporteri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Csikszereda pregătește lovitura înaintea meciului cu Dinamo » Negocieri cu fundașul lui Robbie Keane

Imagini COLOSALE din loja regală de la Wimbledon » Simona Halep, lângă Prințesa Kate Middleton în timpul finalei feminine


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează