INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CM AL CLUBURILOR

Cole Palmer, MVP-ul Mondialului Cluburilor. A primit trofeul de la Donald Trump, apoi a ieșit la atac: „Ați spus porcării!”

Donald Trump i-a înmânat trofeul de MVP lui Cole Palmer // foto: Imago Images +18   FOTO
Donald Trump i-a înmânat trofeul de MVP lui Cole Palmer // foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 14 iulie 2025, 07:44 / Actualizat luni, 14 iulie 2025 07:44

Cole Palmer, 23 de ani, autorul unei „duble” și unei pase decisive în finala Mondialului Cluburilor, Chelsea - PSG 3-0, a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, trofeul fiindu-i înmânat de președintele american Donald Trump.

Ceilalți laureați au fost Robert Sanchez, goalkeeperul lui Chelsea primind mănușa de aur ca cel mai bun portar al competiției, Desire Doue (PSG), cel mai bun tânăr jucător al turneului, și Gonzalo Garcia (Real Madrid), golgheterul competiției, cu 4 goluri.

Palmer, din nou decisiv într-o finală după ce înscrisese în ultimul act și în Supercupa Europei 2023, Euro 2024 și Conference League 2024-2025, le-a bătut obrazul celor care au pus la îndoială proiectul de la Chelsea. De la preluarea clubului de către consorțiul BlueCo, londonezii au investit masiv, peste 1 miliard de euro în transferuri.

„Fight Club” după Chelsea - PSG » Scene ȘOCANTE: Luis Enrique i-a băgat mâna în gât unui adversar, bătaie generală pe teren
CHELSEA - PSG
„Fight Club” după Chelsea - PSG » Scene ȘOCANTE: Luis Enrique i-a băgat mâna în gât unui adversar, bătaie generală pe teren

Cole Palmer, cel mai bun jucător de la Campionatul Mondial al Cluburilor: „Au spus porcării despre sezonul nostru”

„Știam că voi avea spații, am încercat să dau tot ce aveam mai bun și am fost răsplătit. Îmi plac finalele, da. Este mereu un sentiment plăcut [să le câștigi]. Toată lumea credea că aveam să pierdem și știam asta, dar am făcut un meci bun împotriva unei echipe grozave.

Maresca construiește ceva special. Avem o echipă tânără. Mulți oameni au spus porcării despre sezonul nostru, dar cred că mergem în direcția potrivită”, a spus Palmer în interviul acordat DAZN.

Malo Gusto: „Nu suntem respectați!”

Idei similare a exprimat și colegul lui Palmer din apărare, fundașul dreapta Malo Gusto. Și francezul s-a arătat deranjat de lipsa de încredere în acest „new Chelsea”.

„Este un moment de mare mândrie. A fost unul dintre obiectivele noastre și l-am realizat, suntem foarte fericiți pentru club. Știu că mulți oameni ne-au vorbit de rău și nu ne respectau, dar am demonstrat că am meritat să câștigăm trofeul.

Suntem o echipă care știe cum să se miște, cum să țină de minge. A fost important să punem presiune când trebuia să recâștigăm mingea. Am vrut să profităm de slăbiciunile lor și am reușit să o facem, așa că suntem foarte fericiți.

Dar nu suntem neapărat respectați. De când Chelsea a început acest nou proiect, de când am ajuns la club în urmă cu doi ani, oamenii tot spun că suntem tineri, că nu avem experiența de a juca aceste meciuri mari. Antrenorul ne-a spus că avem șansa să demonstrăm lumii că suntem unul dintre cele mai bune cluburi și că putem concura cu astfel de echipe, și fix asta am făcut”, a afirmat Gusto.

3 goluri șidouă pase decisive a reușit Palmer în SUA. A mai înscris la 2-1 cu Palmeiras în sferturi

Rezumatul VIDEO al finalei, Chelsea - PSG 3-0

Citește și:
Gigantul auto din comunism lansează primul SUV după o pauză de 30 de ani » Va fi la mare bătaie cu Dacia
Noutati auto
Gigantul auto din comunism lansează primul SUV după o pauză de 30 de ani » Va fi la mare bătaie cu Dacia
După aproape 10 ani, românul a povestit prin ce a trecut la clubul lui Ramzan Kadîrov: „Cam asta e ce pot să zic, mi-a fost greu!”
Superliga
După aproape 10 ani, românul a povestit prin ce a trecut la clubul lui Ramzan Kadîrov: „Cam asta e ce pot să zic, mi-a fost greu!”
„Urmează nevasta mea, vor fi multe lupte la sol” » Victorios în gala UFC din week-end, „greul” Lewis a făcut pe toată lumea să râdă:
Altele
„Urmează nevasta mea, vor fi multe lupte la sol” » Victorios în gala UFC din week-end, „greul” Lewis a făcut pe toată lumea să râdă:
„Mi-e dor de Ceaușescu” » Diana Șucu șochează! A făcut praf festivalul „Beach, Please!”, al cărui sponsor e patronul Rapidului
Diverse
„Mi-e dor de Ceaușescu” » Diana Șucu șochează! A făcut praf festivalul „Beach, Please!”, al cărui sponsor e patronul Rapidului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Csikszereda pregătește lovitura înaintea meciului cu Dinamo » Negocieri cu fundașul lui Robbie Keane

Imagini COLOSALE din loja regală de la Wimbledon » Simona Halep, lângă Prințesa Kate Middleton în timpul finalei feminine


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează