FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Dan Șucu a luat decizia majoră la Genoa » Îl cumpără pe jucătorul Rapidului

Dan Șucu îl va cumpăra definitiv pe Benjamin Siegrist. foto: Ionuț Iordache / GSP
Dan Șucu îl va cumpăra definitiv pe Benjamin Siegrist. foto: Ionuț Iordache / GSP

Articol de - Publicat vineri, 16 mai 2025 14:03 / Actualizat vineri, 16 mai 2025 15:22

Portarul Benjamin Siegrist, împrumutat de Rapid lui Genoa, va apăra foarte probabil și în week-end.

Goalkeeperul elvețian l-a convins pe antrenorul Patrick Vieira la 2-2 cu Napoli, etapa trecută, iar tehnicianul francez intenționează să-l titularizeze și duminică, împotriva Atalantei Bergamo.

Genoa intenționează să-l cumpere pe Benjamin Siegrist

Totodată, cotidianul genovez Il Secolo XIX scrie că evoluția din meciul cu Atalanta va avea un impact major asupra viitorului goalkeeperului în vârstă de 33 ani. „Siegrist este în momentul de față împrumutat de la Rapid București, însă situația lui s-ar putea rediscuta, mai ales că cele două cluburi au același patron, Dan Șucu.

Roș-albaștrii au nevoie de un backup redutabil pentru Nicola Leali și Genoa ia în calcul transferul definitiv al elvețianului”, scrie publicația citată.

Adus la Rapid de Neil Lennon, vara trecută, Siegrist a făcut meciuri bune și foarte bune între buturile feroviarilor și l-a scos pe Aioani din poartă. Dar a venit Șumudică și l-a preferat pe internaționalul român, astfel că patronul Dan Șucu, ca să rezolve tensiunile apărute ulterior, l-a transferat la „Grifon” în ianuarie.

Gazzetta dello Sport: „Benjamin Siegrist și-a ridicat prestația”

În precedentul meci, de la Napoli (2-2), Siegrist a debutat practic la Genoa. Și în ciuda celor două goluri primite, a avut parte de critici favorabile în presa din Peninsulă. El a fost notat cu 7 în Gazzetta dello Sport, ceea ce e o notă mare din partea unor jurnaliști zgârciți de regulă cu calificativele.

„La primul gol, Lukaku l-a surprins. Dar apoi și-a ridicat prestația: bun de două ori în fața lui Raspadori, apoi a dezamorsat bombele lui Lukaku și McTominay”, a scris cel mai important cotidian de sport din Italia.

Dan Șucu a luat decizia majoră la Genoa » Îl cumpără pe jucătorul Rapidului
Portarul Benjamin Siegrist (în galben), la debutul în tricoul lui Genoa / Foto: Imago

Il Secolo XIX: „Elvețianul face totul bine”

Cotidianul Il Secolo XIX, a fost mai generos cu Siegrist, acordându-i nota 7,5: „Pentru elvețian a fost debutul în Serie A, la 33 de ani. La golul lui Lukaku, ar fi putut ieși mai decisiv, dar face totul bine. Perfect în minutul 23: Raspadori de pe dreapta, el respinge în corner.

Și în repriza a doua a plusat. În plonjon i-a refuzat dubla lui Lukaku, atent și la Gilmour. Și la ocazia lui Anguissa, ajutat de Vasquez. A fost imposibil de reținut racheta lui Raspadori pentru 2-1. Dar a evitat golul de 3-1 la șutul trimis de McTominay, din exterior. Și a fost atent la 2-2, la stângul lui Politano”.

Clasamentul la zi în play-off-ul din Superliga

Citește și:
Sora lui Radu Drăgușin, apariție spectaculoasă la finala Europa League: detaliul prin care a atras atenția
Europa League
Sora lui Radu Drăgușin, apariție spectaculoasă la finala Europa League: detaliul prin care a atras atenția
Nicușor Dan a confirmat prezența la primul eveniment sportiv, după ce a fost ales președinte al României
Handbal
Nicușor Dan a confirmat prezența la primul eveniment sportiv, după ce a fost ales președinte al României
Novak Djokovic a acceptat provocarea și a jucat tenis cu „cea mai frumoasă femeie din lume” » Filmarea a fost interzisă
Tenis
Novak Djokovic a acceptat provocarea și a jucat tenis cu „cea mai frumoasă femeie din lume” » Filmarea a fost interzisă
Soția l-a dat de gol pe noul vârf din Superliga: „Acesta va fi traseul lui. Îl sperii puţin, începutul nu e uşor”
Liga 2
Soția l-a dat de gol pe noul vârf din Superliga: „Acesta va fi traseul lui. Îl sperii puţin, începutul nu e uşor”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

A fost un jucător excepțional, cu 135 de goluri în Liga 1, dar în umbra lui Balaci! Interviu rar, după 40 de ani: „Ne-au dus cu pușca și ne-a salvat Lucescu: «Bă, cum i-ați lăsat să vă tundă?!»”

Interviu cu Paul Codrea la Timișoara: „Dă 3 goluri și se crede regele Bucureștiului o săptămână!”. Amintiri cu Del Piero, Maldini și Zola


Comentarii (6)
chepandy777
chepandy777  •  16 Mai 2025, 23:40

Siegrist - cel mai bun portar din esalonul intai romanesc din toate timpurile. Daca ramanea la Rapid, devenea campion. Dar... mediocrul Aioani a fost scos in fata. Primiti nota de plata - afara din cupe europene.

dobrin
dobrin  •  16 Mai 2025, 23:14

Astia mai balai la Genoa, ceilalti la Rapid.

BinDerDanDat
BinDerDanDat  •  16 Mai 2025, 18:07
Postat de gazistu pe 16 Mai 2025, 16:10

sa vezi "spalari de bani" intre Genoa si Rapid, de acum incolo ... incet incet, incepe si Sucu sa faca "magarii" ,...

Ha ha ha, "incepe", ha ha ha

Vezi toate comentariile (6)
Comentează